în ultima vreme, pare că self-care-ul s-a transformat într-un fel de trend care trebuie bifat. lumânări parfumate, băi cu spumă, skin-care de 10 pași, zile documentate pe instagram cu caption-uri pseudo-inspirate. dar, dacă ne uităm mai atent, e ceva forțat în toată povestea asta. o presiune mascată sub ideea de “ai grijă de tine”, dar ambalată frumos în estetică, în performanță, în ceva ce trebuie să arate într-un anumit fel ca să fie valid.
self-care-ul real nu arată întotdeauna bine. uneori înseamnă să stai o zi întreagă fără să vorbești cu nimeni. să spui “nu” chiar dacă dezamăgești. să nu faci nimic productiv. sau, din contră, să faci ordine în casă, să mergi la un control medical amânat de luni de zile, să mănânci o masă caldă când ți-ai pierdut pofta de toate.
ideea e că nu are legătură cu imaginea, ci cu funcționarea. cu a te simți ok cu tine, cu ce ai nevoie în momentul ăla, fără să te compari și fără să-ți transformi starea într-un performance. nu e despre glow, e despre stabilitate. despre a-ți da voie să fii om, fără deadline pentru “healing”.
nu tot ce e confortabil e instagramabil. și nu tot ce e bun pentru tine trebuie să pară frumos. self-care-ul autentic nu cere validare, ci spațiu. și sinceritate. atât.